Prima pagină » Adela Popescu și Radu Vâlcan, escapadă cu întârziere de Sfântul Valentin. Fără copii. Uepaaaaa!. Unde au ajuns cei doi

Adela Popescu și Radu Vâlcan, escapadă cu întârziere de Sfântul Valentin. Fără copii. Uepaaaaa!. Unde au ajuns cei doi

de Roboțelul @ iDOR.info
adela-popescu-si-radu-valcan,-escapada-cu-intarziere-de-sfantul-valentin-fara-copii-uepaaaaa!.-unde-au-ajuns-cei-doi

Deși 14 februarie este declarată Ziua Îndrăgostiților, iubirea se poate celebra oricând. Iar Adela Popescu (37 de ani)  și Radu Vâlcan (47 de ani) au reușit să fugă într-o minivacanță de Sfântul Valentincu o zi mai târziu. Dar… fără cei trei băieți năzdrăvani ai lor: Alexandru, Andrei și Adrian.

Pe contul său de Instagram, Adela Popescu a dezvăluit urmăritorilor săi și unde au fugit în mica lor escapadă. Cei doi au ajuns în Italia.

Deși i-am reproșat atât pe calea gândului cât și a vorbei faptul că nu s-a organizat prea bine pentru Vday, iată că la momentul prezent ne găsim în aeroport spre… Lacul Como/Milano.

Abia aștept să bem ristretto ca la mama lui chiar la mama lui, să mâncăm, eu pizza, el mortAdella pe pâine, să ne vedem cu prieteni dragi. Și toate astea… fără copii. Uepaaaaa :))))”, a scris actrița în postarea sa de pe Instagram.

Adela-Popescu-Sfantul-Valentin-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 17

Ce ocupație are Radu Vâlcan în avion

Deși Adelei Popescu nu îi este deloc confortabil să zboare cu avionul, actrița a reușit să treacă peste frica sa, mai ales că a avut parte și de momente amuzante din partea soțului său. Pe InstaStory, fosta prezentatoare de la „Vorbește lumea”, a publicat mai multe imagini din avion. Printre ele, și un cadru în care Radu Vâlcan are o îndeletnicire mai specială. În loc să citească o carte, să asculte muzică, să doarmă sau să vizioneze un film, prezentatorul TV a ales să facă integrame.

 „Din toate activitățile posibile (un vin, nani, film), tu ai ales să faciintegrame?!”, este mesajul publicat de Adela Popescu, pe pagina ei personală de Instagram, la secțiunea InstaStory.

Între timp, cei doi au ajuns la Milano, iar Radu Vâlcan nu renunță la obiceiul său de a alerga dimineața nici măcar cu această ocazie. Astfel, pe contul său de Instagram, la secțiunea InstaStory, prezentatorul emisiunii „Insula Iubirii” de la Antena 1 a postat mai multe video-uri din timpul sesiunii de alergare.

Radu-ValcanIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  6 / 17

Este un alt moment de relaxare:  mă duc dimineața în parc, să alerg, când toată lumea doarme. Cu Mihai Morar sau nu, dar îmi place să alerg. Nu este ușor să te trezești la 4 jumătate dimineața… De ce la această oră? Pentru că este singurul moment din zi când, după ce vin din parc, am o jumătate de oră la dispoziție în care îmi fac o cafea pe întuneric, o beau și stau și mă gândesc la ale mele

Primul dintre copii care se trezește este Alexandru, cel mare. Iar ceilalți seamănă cu Adela… dorm foarte mult”, ne-a dezvăluit amuzat Radu Vâcan cu ceva timp în urmă.

adela popescu si raduIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  8 / 17

Foto: Instagram

Citește și:




Această știre este preluată prin Roboțelul iDOR.info!

Sursa acestei stiri: Adela Popescu și Radu Vâlcan, escapadă cu întârziere de Sfântul Valentin. Fără copii. Uepaaaaa!. Unde au ajuns cei doi

Autor/editor:

Redacția: Redacția @ Stiri Google

S-ar putea să-ți placă